Scrisoare deschisă Primului-ministru Mihai Tudose – apel la dialog

23/12/2017Comunicate

Domnule Prim-ministru Mihai Tudose,
Cele 43 de organizații civice semnatare, active în protestele de stradă care au urmat emiterii ordonanței de urgență nr. 13 și, ulterior, propunerilor de modificare a legilor Justiției și codurilor penale, vă solicită o întâlnire în perioada 27-30 decembrie 2017, la discreția dumneavoastră.
Dorim să purtăm o discuție instituțională, așezată, calmă și rațională, fără stridențele inerente poziționărilor politice sau civice din acest ultim an. Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice și statul de drept, libertatea și bunăstarea concetățenilor noștri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluție pentru prezervarea și consolidarea democrației.
În adoptarea legilor justiției și în discuțiile privind modificarea codurilor penale au existat deficiențe majore ale dialogului și consultării dintre legiuitor și societate în ansamblu. Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor și instituțiile independente ale statului, dintre legiuitor și instituțiile europene, dintre legiuitor și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO pune într-un pericol major și iminent separația puterilor în stat, respectiv rolul și credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice și de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca națiune.
Știm că funcția de Prim-ministru presupune responsabilitate și greutatea deciziilor privind viața fiecărui român. Ele trebuie asumate și aceasta este o decizie individuală, care vă aparține. Noi ne declarăm disponibilitatea de a contribui, după puterile noastre, la dialog, consultare și soluții în sensul respectării principiilor democratice, ale statului de drept și drepturilor fundamentale.
Aceasta este o propunere a unor oameni sinceri și liberi, care, dincolo de orice simpatii sau antipatii personale, sunt preocupați autentic de viitorul României. Așteptăm un răspuns și suntem încrezători că putem dialoga.
Vă urăm un Crăciun fericit dumneavoastră și familiei dumneavoastră. Să nu uităm că viitorul nostru este comun, iar ce ne afectează pe noi, afectează pe toată lumea. Copiii noștri au dreptul să trăiască într-o țară demnă, în libertate și bunăstare, iar generația noastră are o datorie morală față de toți cei care și-au dat viața pentru noi acum 28 de ani.
Cu stimă,
#activAG Pitești
Acțiunea Civică Galați
Alianța Națională a Organizațiior Studențești din România (ANOSR)
Asociația Aradul Civic
Asociația Civică ProFest
Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE)
Consiliul Tineretului din România
Corupția Ucide
Curățăm Galațiul
Diaspora Franța solidară cu România
Evoluție în Instituție
Geeks for Democracy
Grupul civic #Insist
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Inițiativa România
Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri)
Oradea Civică
Rădăuțiul Civic
Rezist Birmingham WMW
Rezist Dublin
Rezist în Bacău
#Rezist Liguria
#Rezist Milano
Rezist München
Rezist Râmnicu Vâlcea
#Rezistam si la Paris
Rezist Zürich
#REZISTENȚA
România As We Want It- Milano
România Vie
Save Montana-New York
Ștafeta Steagului U.E.
Valea Jiului Society
Vă vedem din Sibiu